vineri, 29 aprilie 2016

Responsabilitatea unui lider Sponsor resposnabil

Responsabilitatea unui Lider Sponsor resposnabil

Responsabilitatea unui Lider Sponsor responsabil

Unul dintre cele mai profunde sentimente pe care le poate avea un om este cel al dragostei și responsabilităţii faţă de propriii copii.  
Sunt instinctele primare, dacă vreţi, și sunt prezente în fiecare dintre noi. 

De multe ori, părinţii se sacrifică pentru copii, punând interesele acestora înaintea propriilor interese. E un sentiment firesc, pentru că doar așa progresează o familie și odată cu ea, întreaga omenire. 
Vă propun să facem împreună o paralelă între calitatea de părinte și cea de sponsor în cadrul afacerii Forever. Este o perspectivă relativ surprinzătoare, dar cu multe învăţăminte.

Viaţa unui om se schimbă radical din momentul în care devine părinte, datorită responsabilită ţii pe care și-o asumă. La fel, în calitate de FBO, atunci când recrutezi, când aduci în echipă un om nou, îţi asumi anumite îndatoriri.
În primul rând, asigură-i noului sponsorizat toate condițiile pentru a se dezvolta. Ca un copil care întâi merge de-a bușilea și abia apoi se ridică în picioare, un FBO nou are nevoie de această asistenţă. Asigură-te că acumulează cunoștin ţele necesare despre produse, despre Planul de Marketing, că înva ţă să facă prezentări, parcurge materialele informative și utilizează instrumentele de marketing și vânzări puse la dispoziţie de Forever.

În familie, exemplul personal al părintelui influențează major creșterea copilului. În Forever, lucrurile se petrec la fel.
Ca sponsor, e bine să dezvălui cu cât mai multe detalii ce faci pentru ca afacerea să ţi se dezvolte. Îndeamnă-l pe noul sponsorizat să aibă un stil de viaţă Forever și să devină un produs al produselor.Dedică-i timpul necesar, faceţi planuri împreună și ajută-l să-și atingă obiectivele. Pe de altă parte, ca și în educaţia unui copil, scopul tău este ca, la un moment dat, el să funcţioneze independent. De aceea, asigură-te că ceea ce îl înveţi este preluat și asimilat, exersat împreună și apoi pus în practică fără asistenţa ta. 

Un copil face mult mai ușor un lucru care i se cere dacă acesta este în cadrul unui joc. La fel, poţi proceda și cu un proaspăt sponsorizat: află ce e important pentru el, ”de ce?”-ul pentru care a intrat în afacere. Apoi activează-l pe acest motiv, pe propriile lui valori și interese
De exemplu, dacă ”de ce?”-ul lui este achiziţionarea unei case, explică-i de ce trebuie să contacteze 5 persoane noi zilnic pentru a avea un nou sponsorizat săptămânal și, implicit, câștiguri mai mari pe care să le utilizeze în acest sens.

Poate că cea mai importantă trăsătură pe care trebuie să o imprime un părinte personalităţii copilului său este încrederea în sine.
În calitate de sponsor, ajută-ți noul FBO să fie încrezător în propriile forțe, convinge-l că-și va atinge obiectivele dacă va depune efortul necesar.În același timp, tratează-l corect și ai grijă să nu faci promisiuni deșarte. Unui copil nu ai vrea să-i creezi o imagine ireproșabilă, dar falsă, asupra societă ţii în care va crește, deoarece va deveni un neadaptat.

Un sponsor este ca un parinte, un parinte este exemplu si mentor pentru sponsorizat


Tot așa, nici celui pe care-l sponsorizezi nu trebuie să-i cultivi așteptări false cu privire la afacerea Forever. Spre exemplu, vorbește-i despre oamenii care au reușit să ajungă în top (folosind imagini, filmuleţe, articole), dar explică-i și cât efort și câte sacrificii au făcut pentru a ajunge acolo. Există însă lucruri pentru care nu ești responsabil ca sponsor, așa cum nu ești responsabil nici ca părinte.

De exemplu, nu ești responsabil de fericirea celui sponsorizat. Acţionând în baza a ceea ce este mai bine pentru el, e posibil ca uneori să faci lucruri care nu îi plac. Se poate întâmpla atunci când îl dojenești să-i pui în evidenţă aspecte negative precum comoditatea, dezorganizarea sau rezistenţa la schimbare.
Responsabilitatea unui Lider Sponsor resposnabil Team building 

Nu controla nu obliga

Nu trebuie să-l controlezi. Nu poţi obliga un copil să-și facă temele bine. Dar poţi să-i creezi condiţii, să aibă timpul și instrumentele necesare, să-l monitorizezi și să-l ajuţi, atunci când e cazul.
Nu ești responsabil pentru felul său de a fi. Entuziasmul, optimismul sau seriozitatea sunt, de cele mai multe ori, trăsături deja existente. Ceea ce poţi face este să încerci să atenuezi aspectele sale negative și să le valorifici pe cele pozitive. Iar pentru că, spre deosebire de copil, pe viitorul sponsorizat îl poţi alege, să fii atent când faci această alegere. Sir Ken Robinson, speaker și autor renumit în domeniul educa ţiei, spune că fiecare copil se naște un geniu, dar școala, normele societaţii și experienţele prin care trece îl influen ţează și îi limitează dezvoltarea.

În Forever, se spune că fiecare nou sponsorizat este un diamant, dar el trebuie șlefuit.

Spre deosebire de societate, în Forever nu există însă limitări în dezvoltare sau norme impuse din exterior.
Ca sponsor, responsabilitatea ta este să descoperi fiecare astfel de diamant și să-l pui în valoare în cadrul colecţiei deja existente în echipa ta.
Alexandru Israil
Specialist marketing
FOREVER | România & Republica Moldova | martie 2016 | 203

Cum poarta grija o femeie zilnic si de Paste de Familia ei



Cum poarta grija o femeie zilnic si de Paste de Familia ei

The way a Woman is taking care of her Family every day and Easter too

O familie constienta de sanate dar si de traditie.
Pe Doamna Aranka am surprins-o in bucatarie cand am adus #Omega3 si #garlic - usturoi cu cimbrisor.
O femeie are multe roluluri, una dintre este sa creeze un mediu in care familia se aduna in atmosfera sarbatorilor.

Pregateste cu drag fiecare bucata, retele de paste, aranjeaza masa, aprinde lumanari si spune rugaciuni.



Dar ce se intampla dupa ce toate acele bunatati s-au cosnumat. Vin zilele monotoane, din care avem oricum mai multe decat sarbatori. Iar femeia, mama si bunica are grija de inima celor dragi, de tensiunea lor, de colesterolul lor de viata lor. 


Va urez Paste Fericit Hristos a Inviat!

Va multumesc ca m-ati lasat azi in caminul Dvs, sa aveti Paste Fericite, asa frumos cum este scris pe vederea lasata!
#HristosAINVIAT!



marți, 26 aprilie 2016

Rove Startup Bodnar Zsigmond globalis gondolatok

Rove Startup Bodnar Zsigmond globalis gondolatok

"A lehetoseg ott van kint a piacon.
Mindenki lehet valakozo, torold ki a fejedbol azt amit eddig hallottal.
Minket mindenki arra tanit hogyan legyunk jo alkalmazottak, nem arra, hogyan legyunk kreativak"
Bodnar Zsigmond 
globális innovációs platform induló és egyéni vállalkozoknak

Olyan lehetosegeket tart elenk Bodnar Zsigmond amitol a resztvevok a vegen mely gondolkodasba estek.
Talan Nagyvarad nem vizsgazott jelesen ma este, az interakcio szintjen, de vihar elott mindig ott a csend, s bizonyara sok valalkozonak, vagy StartUpernek feher ejszakaja lesz.
Feher ejszaka amiben a jegyzetek es a rengetek Premium informacio lekeresevel fognak tolteni.




Az egesz egy multkori ROVE CLUB nagyvaradi esemenyen tortent amikor elvezehettem a szocial mediarol szolo bemutotojat Zoltan Nechita-Bodisnak es a Nagy Gabor mentoralasank a mi aszatlunknal. 
Igazan hasznos idonek tunt a multkori esemeny, ami altal most is odataltam erre az esemnyre is
Gyorsklinika a korunk ideaholikus Startupperenek   




Sárközi Zoltán, MNKH képviseleti vezeto a magyar termelel Romaniaba valo bevezeteserol illetve a KKV vagy ahogy mi ismerjuk IMM (intreprinderi mici si mijlocii), segitese volt a temaja.
Szo kerult a Magyar Kereskedoi Haz misziojarol, tovabba felhivta  a figyelmet minden nagyvaradi valakozonak az uzleti partnerkeresesi ingnes szolgalatatsara.
Egyszeru peldaval leirva, megtalaljak onnek azt a ceget aki segithet hogy bovitse vagy novelje mindket valakozas hatasfokat. 



Králik Lóránd, gazdasági szakértő – Román-magyar üzleti környezet statisztikajaba vezetett be minket. Csak egy hatar valaszt el minket megis masok a befektetesi aranyok Romaniaba es Magyarorszagon. 

Magyarorszagon 80% a kulfoldi toke es 20% a hazai
Romaniaban 48% a kulfodi toke es 52% a hazai. 
Erdekes kulombseg ami amugy is jellegzetes minalunk, hogy a lelkesedes nagyobb az uj valakozasok elinditasaban mint Magyaroszagon, de ezt statszikai kimutatas formajaban es gazdasagi adatok elemzese altal meg sosem lattam.

Mennyi apro reszlet szukseges ahoz, hogy egy valakozas tullepje azt a  kritikus 1 evet, vagy a  meg kritikusabb 5 evet, 5 even belul a cegek 57% bezar, Europa szinten.
Egy ilyen remek segitseg all majd lehetosegere a magyarorszagi valakozo szellemu Startupperek szamara az uj Gazella 2 program, amely profeszionalis segitseget nyujt Accelaratorok - katalizator cegek, es anyagi forasokkal.
 


 Bodnar Zsigmond Nagyvarad: Globális innovációs platform + az induló és egyéni vállalkozók acceleralasa

Fontos kerdest tett fel a kozonsegnek A Start Up tech vagy organikus?! 
Milyen egy StartUp ceg!? Sokan csak az uj, dinamikus szavakat hasznaltak csak kevesen fuztek hozza, hogy az interneten mukodik. Bodnar Zsigmond ugy fogalmazta meg, hogy: "egy folyamatosan megujjulo valakozas amelyik az interneten terjed



Get up from your Box, get out from your Business, talk to people and customers.

Lehetoseget keress ne otleteket! 

A lehetoseg ott van kint a piacon. A keresek jonnek, valaszolni kell rajuk es kielegiteni a piac keresletet 
Jo tanacs kent ajalotta, ha uj termeket szeretnek a paicra dobni eloszor validaljuk ott ahol ismernek (Piloting - bevezetes) igy konyebben elfogadjak a nagy befektetok.
Ha uj otleteink vannak es befktetokben gondolkozunk akkor ajalja a Shark Tank ( sorozat befktetok es StartUpperekrol) , a Canvas Model ( a kepen is lathato a slide-bol)  es  Blank`s Customer Development Proces tanulmanyozasat es vegso kepen az egyszeru megoldasokat!

Sok informacio es rengeteg Story, nem csoda , hogy szo nelkul maradt a kozonseg. 
Kulonosen orultem, mikor lattam a vegen olyanokot nevjegykartyakat cserelni a meghivotakkal akik inovaciot meg szemlyesen is ismerem.
Megerte ott lenni, remelem e-mailen es telefonon  allandoan  a nagyvaradiak zavarjak  Bodnar Zsigmondot, aki nem csak informaciokat hanem megoldasokat is nyujt a valalkozo szellemuek szamara.
Adrienne


luni, 25 aprilie 2016

Webinar gratuit despre Make Up-uri

Luni, 25 aprilie 2016, incepand cu ora 20:00, va invitam la un nou webinar special organizat de ‪#‎ForeverLivingProductsRomania‬.
De data aceasta, primim raspunsuri la intrebarea “De ce gama Sonya este Flawless!?"


Bifati data si ora in agenda voastra si participati la o intalnire “fara cusur”, in care aflam de ce frumusetea Forever este atat de speciala, dar si cum sa ne bucuram de ea in fiecare zi. 

Webinarul va fi sustinut de dr. Corina Balan, medic consultant al companiei.
Detalii de conectare in privat.
Webinar GRATUIT!

telefonic sau pe facebook 
0765 24 68 78
‪#‎FRUMESETE‬
‪#‎cusruri‬
‪#‎MakeUp‬

Transorma machiajul primavara by Sonya Flawless FLP

Transorma machiajul primavara by Sonya Flawless

Primavara acesta transforma machiajul in cel mai frumos si dorit martisor.Fii tu stralucirea si culoarea noului anotimp, adaptandu-ti cel mai puternic acesoriu - frumusetea - la tendintele de sezon.
Laura B., beauty trainer si make up artist, ne dezvaluie produsele Flawless by Sonya care nu trebuie sa lipseasc din trusa de machiaj de primavara  aceasta.

Rozul quartz si albastrul serenity au fost declarate culorile anului 2016 de institutul Pantone, autoritatea mondială în materie de culori. 

Femeile Forever se pot declara fericite - gama Flawless by Sonya este mai mult decât ofertantă pentru toate schimbările pe care le impun tendinţele.


BB Crème Forever

BB Creme  – disponibil în trei nuanţe, reprezintă soluţia tuturor problemelor tenului - îmbină atât beneficii de îngrijire a pielii cât şi atributele unui fond de ten miraculos, care se adaptează oricărui tip şi nuanţă de ten.

 Precious Liquid Eyeliner Forever


 Precious Liquid Eyeliner Forever - contur de ochi lichid, cu aplicator tip stilou, pentru zilele de primavara in care vrei sa abordezi un machiaj indrazneti si elegant.

Perfect Pair Eyeshadow Waterfall

Perfect Pair Eyeshadow Waterfall - nuantele vedete ale sezonului - roz si albastru - pot fi aplicate cu succes pe pleoape, pometi, sau chiar buze.
Sunt usor de asortat si arata superb in orice moment al zilei. 
Rozul evidentiaza foarte bine verdele ochilor, dar si ochii caprui sau negri.
Albastrul arata bine langa orice iris caprui si ofera luminozitate ochilor. 
 

 Delicious Lipstick Forever

Persoanelor mai indraznete le recomand una dintre variantele de ruj Cherry Red, Plum sau Amethyst, iar pentru un rezultat si mai sofisticat, recomand peste ruj una dintre variantele preferate de Lucious Lip Colour.



FOREVER | România & Republica Moldova | martie 2016 | 203


miercuri, 20 aprilie 2016

Produse cosmetice fara parabeni de la Forever Living

Unele studii arata ca parabenii sunt perceputi de organism ca estrogen, hormonul feminitatii. Din aceasta cauza concentratia de estrogen este dezechilibrata, iar activitatea unor glande este data peste cap.

 

Ce sunt parabenii ?!

Parabenii (paraoxibenzoati) sunt substante conservante utilizate in industria cosmetica. Unii parabeni (aditivii E214 si E219) sunt utilizati si in industria alimentara, fiind activi impotriva unui spectru larg de bacterii si ciuperci. Multi parabeni sunt prezenti in natura (spre exemplu, metilparabenul din coacaze), insa cei prezenti in produsele cosmetice sunt fabricati din acid bezoic si sunt adesea diluati intr-un solvent numit fenoxietanol, care este, de asemenea, un conservant.

 Deşi butilparabenul poate acţiona în mod similar cu estrogenul, a fost dovedit că activitatea endocrină a acestuia este mult mai scăzută faţă de estrogenul produs în organismul uman. O comunicare ştiinţifică recentă (van Meeuwen et al.) a arătat că povara estrogenică ca rezultat al expunerii la parabenii folosiţi în produsele cosmetice este neglijabilă în comparaţie cu nivelul estrogenului endogen. În mod normal se folosesc mai mulţi parabeni sau în combinaţii cu alţi conservanţi pentru a conferi o bună protecţie împotriva unei game largi de microorganisme.

Parabenii sunt prezenti in cosmetice?!


Prezenta parabenilor in diferite produse a nascut numeroase controverse, pornind chiar de la legislatia aferenta. Initial parabenii au aparut tocmai pentru a inlocui alti conservanti, considerati daunatori (formaldehidele, utilizate astazi doar in oja pentru unghii). In timp au aparut insa si numeroase indoieli asupra sigurantei lor, desi compusii recunoscuti oficial drept cancerigeni (prin directiva 67/548/CEE) au fost exclusi ulterior din orice produs, prin directiva 2003/15/CE.

Potrivit cercetătorilor, între săptămânile opt şi doisprezece de sarcină, sunt activaţi anumiţi hormoni ai fetusului şi se formează astfel, sistemul reproducător al viitorului copil. În această perioadă, pot apărea problemele de infertilitate masculină dacă anumiţi hormoni, precum testosteronul, nu funcţionează cum ar trebui.

Experimentele pe şoareci au confirmat faptul că blocarea acestor hormoni cauzează probleme de fertilitate. Cercetătorii au descoperit că sistemul reproducător poate fi afectat chiar înainte ca organele să fie dezvoltate complet, atunci când androgenii din fetus sunt mai activi.
În concluzie, anumite combinaţii de chimicale din produsele cosmetice pot afecta fetuşii de sex masculin, care vor creşte cu riscul ridicat de infertilitate şi cancer testicular.
Datele statistice arată că, în acest moment, 15 % din cuplurile europene sunt afectate de infertilitatea partenerului de sex masculin, efectul nociv al perturbatorilor endocrini, precum parabenii, fiind cumulat cu cel al altor substanţe chimice prezente în mediul înconjurător.


Solvenţii din unele săpunuri, şampoane, geluri de duş distrug bariera protectoare a pielii, degresează puternic pielea şi favorizează pătrunderea substanţelor toxice. Odată pătrunse în piele, acestea ajung în microcapilarele sanguine, în vasele limfatice şi apoi în fluxul sanguin, care le răspândeşte peste tot: în creier, ficat, rinichi, muşchi.

 Cosmeticele noi de la Forever sunt fara parabeni

 
 

 Aloe Shave

Vă prezentăm Aloe Shave, un gel spumant de lux formulat cu patentat de Aloe Vera si o abundenta de ingrediente pielii condiționat pentru a lasa pielea hidratata si odihnit. Un echilibru între puterea de lux și confort, Aloe Shave este alegerea perfectă pentru femei și bărbați, care caută o parte dintr-o experiență de acest gen de ras.

Aloe Jojoba Șampon și Conditioning Rinse combină uleiuri esențiale, creme hidratante puternice si vitamine pentru a scoate in evidenta culoarea si stralucirea parului tau natural. Paraben, PH echilibrat formule gratuite hidratează scalpul, elimina capetele despicate și se lasă părul mai moale, mai stralucitor si mai usor de gestionat, cu un parfum revigorant de lavanda-menta.

Aloe Liquid Soap

Formulat cu substanțe derivate natural, Aloe de mână Săpun înmoaie mâinile fără uscare. Un calmant, musetel parfum frunze mâini senzație de răsfățat, hidratat si matasoasa mult timp după fiecare utilizare.

 

Aloe-Jojoba Shampoo

Ne-am tăiat în jos pe numărul de ingrediente de pe etichetele noastre și sunt maximizarea puterii de doar câteva! De exemplu, nu trebuie să se bazeze numai pe agenți de formare a spumei de om, deoarece ingredientul nostru preferat, Aloe, furnizeaza in mod natural saponine, care ajuta la crearea unui lather blând. Cu aceste ingrediente incredibile, parul tau va merge de la a trimite semnale de primejdie pentru picioare puternice cu tine!



Aloe-Jojoba Conditioning Rinse

Aloe-Jojoba Conditioning Rinse funcționează sinergic cu Aloe-Jojoba Sampon pentru a da parului tau hrana de care are nevoie. Combinate cu ingrediente de lux, inclusiv uleiul de macadamia prețios și ulei de semințe de floarea-soarelui, oferă umiditate și pentru maniabilitate coama prețioase. Ambele formule sunt parfumate cu menta si Forever ™ Essential ulei de lavanda.
0765 24 68 78